Jocul amintirilor

Am gasit pe blogul lui Raki jocul ăsta simpatic. Şi cum am văzut că pe mine m-a sărit, mi-am luat singurică tema pentru acasă, nu că aş fi fost eu extraordinar de silitoare la viaţa mea, dar măcar acum să-mi iau revanşa.

Tema constă în a spune 5 cuvinte care îţi trezesc amintiri, iar apoi să le explici – sper că am înţeles bine. Să începem:

1. Bunica – cuvântul ăsta îmi trezeşte atât de multe amintiri încât nu cred că aş putea să mă rezum la doar câteva fraze, dar am să încerc.

La bunica la ţară am stat de la 3 ani şi jumătate până am intrat la şcoală, iar apoi fiecare vacanţa integral până în momentul în care am intrat la liceu. Bunica m-a învăţat să scriu, să citesc, m-a învăţat poezii, să croşetez, să gătesc şi să mulg vaca. La bunica îmbrăcam caprele cu hanorace şi iezii cu tricourile fratelui meu, mă căţăram în toţi copacii, săream gardul în loc să o iau pe poartă, mergeam iarna pe deal şi ne dădeam  cu sania şi cu ciolofanul până se întuneca sau până  făceam câte o entorsă, iar apoi ne chinuiam să nu afle bunica de teamă să nu ne bată – nu a făcut-o niciodată şi nici până astăzi nu înţeleg de ce eram aşa speriate(eu şi sora nr.4).

La bunica la ţară am învaţat să visez – când sunt deprimată mă refugiez într-o lume a mea. Acea lume în care totul este perfect şi eu sunt fericită. Mă ajută să trec mai usor peste durere.

Parcă nu mă mai pot opri, îmi tot vin amintiri peste amintiri, dar am promis că voi încerca să nu scriu foarte mult aşa că am să trec mai departe:

2. Suc de morcov – această băutură miraculoasă a fost coşmarul dimineţilor copilăriei mele. Dar am reuşit să rezolv relativ uşor problema: i-am dat mamei cana cu sucul înapoi, dar asta după ce trecuse mai întâi prin stomacul meu. Din momentul acela nu m-a mai obligat niciodată să-l beau. (şi acum am rămas cu sechele şi dacă văd suc de morcov, prefer să întorc capul)

3. Tobogan – Unde stăteam înainte să ne mutăm, aveam un părculeţ lângă noi. Şi în acel părculeţ era un tobogan vişiniu care era rupt, dar asta nu ne împiedica să ne dăm pe el. Toţi aveam pantalonii de joacă cârpiţi în fund, dar ce conta, noi eram fericiţi.

4. Pian – nu pot spune că a fost  dragoste la prima vedere între mine şi acest intrument. Cam până în clasa a 4 a am mers la Şcoala de Muzică pentru că aşa a vrut mama. Abia prin  clasa a 5a am prins gustul concursurilor şi am început să studiez fără să se roage mama de mine, pentru că voiam să fiu cea mai bună. Acum cânt la pian doar când sunt deprimată sau am nevoie să mă linistesc.

5. Munte – Mama a fost sportivă de performanţă. A făcut mai multe sporturi, dar alpinismul a fost marea ei dragoste şi tind să cred că datorită ei iubesc atât de mult acei masivi uriaşi de piatră. Când eram mai tânără🙂 mergeam foarte des, acum e mai greu cu reumatismul şi cu toate cele :p

14 thoughts on “Jocul amintirilor

  1. Mii de scuze Daniela ca te-am sarit, dar la urmatoarea „leapsa” ma voi revansa, PROMIT.

    Cum zice si claudia, esti foarte norocoasa ca ai o asa bunica, adevarul e ca vorbele tale mi-au mers si mie la suflet :X

    Merci ca ai preluat :*

  2. Deci in descrierea cu bunica ma gasesc in mare parte🙂 Si eu am iubit-o muuult. Bunicii sunt niste eroi pt mine pt ca ne-au luat pe fiecare in parte si ne-au crescut pe toti 4 pana cand am intrat la scoala, asta ca sa le usureze traiul alor mei (ne rulau, ca sa zic asa :))).

    Ne-au iubit mult, dar erau si destul de severi si ne-au invatat ce este munca, ne puneau la treaba cot la cot cu ei, dar ne-a prins bine. Imi amintesc ca odata i-am pacalit pe cei 2 frati ai mei ca mamaia, suparata cum era pe ei, s-a pus sa doarma. Am facut asta ca sa se dea jos din fanar si sa intre in casa. Evident, mamaia a venit apoi cu un betisor si a inceput sa ii bata, dar ei erau deja bagati sub plapuma groasa si se vaitau degeaba. As putea scrie la nesfarsit despre asta🙂 Multumesc ca mi-ai adus aminte de ei, de copilaria la tara si mi-ai facut seara mai frumoasa. Hm… poate o sa scriu despre asta :> copilaria la tara… coming soon.

    Cuv tobogan imi aminteste bineinteles de un tobogan care exista odata in Parcul Tei, Buc, era din piatra si fff inalt, cativa m inaltime, cred ca vreo 3-4. Acum ma gandesc ca era cam riscant sa urci pe o scara dreapta, de fier ca sa ajungi sus si sa te dai, copil fiind.

    Uf, o sa te bag in blog roll ca deja mi-esti draga, ca sa te vizitez mai des🙂

        • Deja stiu pe cine o sa mai ai in blogroll :)) (nu pe mine)
          Clau, o luam si pe ea pe insula noastra?🙂

        • Ce insula???😀 una in care apa e albastra, cerul e albastru si soarele puternic :D? Ia uita-te pe cine mai citesc eu colo, in dreapta la mine pe blog. Eu zic ca merita sa imi bat capul si cu tine😉 Si mai zic ca stiu ca nu ai blog roll, nu comentezi pe propriul blog, dar stai lin, ca pot trai cu asta :))

    • Toboganul din piatră, cum să-nu aduc aminte. Ne-a dus mama odată acolo când eram mici. Am stat căţărată sus jumătate de oră pentru că îmi era frică şi să mă dau şi să cobor. După ce i-am prins gustul nu mai voiam să plec ;))
      Şi noi am stat la bunica până să intrăm la şcoală, doar că noi eram 5, iar ea una – cred că i-am mâncat zilele :p Îi mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a dat-o!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s