Haideți să dăm „un post” de ajutor

Pentru cei care veți primi pe mail postarea să nu vă speriați: nu am murit (de tot), doar că aceste 2 luni mi-au scos cam multe fire albe, dar nu se observă că mă vopsesc. 🙂

Am fost tare ocupată în ultimul timp și acum tot cu treabă am  venit pe aici. Tare mult aș fi vrut ca Raki să se fi întors din vacanță pentru că aș fi avut nevoie de ajutorul lui. Dar poate mă poate ajuta și Tudor (chiar dacă e la mii de km depărtare tot este citit de „consătenii” lui) – sau orice alt constănțean care citește acest articol.

Să vă spun despre ce este vorba: mâine și poimâine va avea loc la Constanța al doilea târg de locuri de muncă dedicat exclusiv sectorului de construcții. Toate serviciile sunt gratuite!!! Este un proiect european așa că totul este finanțat de ei – noi trebuie doar să ajutăm șomerii să-și găsească un loc de muncă.

De ce am nevoie de voi? Pentru a face o mică campanie de informare în rândul bloggerilor din acea zonă. Sunt mulți oameni care își caută de muncă, iar aceasta poate fi șansa lor. Haideți să dăm o mână de ajutor – nu ne costă nimic. Iar cei care locuiți în Constanța și aveți rude, prieteni, cunoștințe care își caută un loc de muncă în construcții, trimiteți-i la târg.

Târgul va avea loc la Pavilionul Expozițional din Constanța și , repet, va fi în perioada 21-22 iunie. Mai multe detalii despre târg și proiect găsiți în link-ul pe care vi l-am dat mai sus.

Vă mulțumesc de acum celor care veți rupe puțin din timpul vostru pentru a-i ajuta pe ceilalți. Să aveți o zi minunată!! V-am pupat pe toți.

P.S. Eu sunt voluntar în cadrul proiectului și fac totul doar pentru mulțumirea că am făcut un bine – asta pentru cei care s-ar fi gândit că fac reclamă sau ceva de genul.

Peste 10 ani…

Săptămâna trecută Raki ne povestea cum se vede el peste 10 și se pare că este tare curios să afle cam pe unde mă văd eu sau măcar pe unde aș vrea să fiu.

Nici nu știu ce să scriu prima dată – am atâtea lucruri care aș vrea să le realizez. Probabil de aceea mi-a luat și atât de mult timp până m-am hotărât să scriu postul.

Peste 10 ani îmi doresc să am deja o mașină cumpărată din bani munciți de mine, să locuiesc într-un orășel de munte și să dețin o mică firmă de Relații Publice sau una de Organizare de Evenimente.

Gânduri măreţe, cum ar fi însurătoarea?

Nu numai că vreau să fiu căsătorită, dar sper ca peste 10 ani al doilea copil să fie deja la grădiniță. Vreau să fiu o mămică tânără, să îmi pot înțelege copiii și să le pot fi în primul rând prietenă.

Peste 10 ani voi avea fi la fel de îndrăgostită de soțul meu cum voi fi în primul an de căsătorie și voi avea grijă ca și el să vină cu drag acasă. Știu că sună a vise de copil, dar sunt niște vise frumoase în care eu cred.

O să mai bloggăresc?

Cu siguranță. Poate nu voi fi foarte activă în ceea ce privește postările, dar alte bloguri sigur voi citi pentru că întotdeauna ai de învățat de la ceilalți. Și mai ales că am cunoscut niște oameni care mi-au devenit dragi și a devenit un obicei ca în fiecare zi să intru măcar câteva minute să citesc ce au mai scris. Deja fac parte din viața mea, iar eu nu mă pot desprinde usor de cineva de care m-am atașat.

 

Asta este ceea ce îmi doresc, iar eu cred că dacă îți dorești ceva cu ardoare până la urmă vei obține.

Cine eşti tu chiar face diferenţa!

Această povestioară am luat-o de la Ionela care, observ eu, vrea să facă o mică campanie de întărire a atituditudinilor. Oricum ar fi eu o susţin!!! Avem chiar şi o siglă 😀

Uite povestirea:

O profesoara din New York s-a hotarat sa-i onoreze pe toti absolventii liceului, spunandu-le insemnatatea pe care a avut-o fiecare dintre ei.

Ea l-a chemat pe fiecare elev in fata clasei, pe rand. Intai, i-a spus fiecaruia ce insemnatate a avut pentru ea si pentru clasa. Apoi i-a dat fiecaruia o panglica albastra, imprimata cu litere aurii, pe care scria “Cine sunt eu conteaza (face diferenta)!”

Dupa aceea, profesoara a decis sa realizeze un proiect al clasei, sa vada ce impact ar avea recunoasterea asupra unei comunitati.

I-a dat fiecarui student inca trei panglici si i-a instruit sa mearga si sa continue aceasta ceremonie. Apoi trebuie ca ei sa urmareasca rezultatele, pentru a vedea cine a cinstit pe cine si sa comunice clasei peste o saptamana rezultatele.

Unul dintre baietii din clasa s-a dus la un director junior dintr-o companie din apropiere si l-a “premiat” pentru ca l-a ajutat cu planificarea carierei. I-a dat o panglica si i-a pus-o pe camasa.

Apoi i-a mai dat doua panglici si i-a spus: “Facem un proiect de clasa pe tema recunoasterii meritelor si ne-ar placea sa mergeti sa gasiti pe cineva pe care sa-l apreciati si sa-i dati o panglica albastra.”

Mai tarzu in acea zi, directorul junior s-a dus la seful lui, care avea reputatia de a fi un tip morocanos. I-a spus ca il admira cu-adevarat pentru ca e un geniu creativ.

Seful a parut foarte surprins. Directorul junior l-a intrebat daca ar accepta in dar panglica albastra si daca ii permite sa i-o puna in piept.

 Seful lui a zis: “Ei bine, sigur.” Directorul junior a luat o panglica albastra si a pus-o chiar pe sacoul sefului sau, deasupra inimii.

Apoi a intrebat, oferindu-i ultima panglica, “Vreti sa luati aceasta panglica si sa o dati altcuiva in semn de apreciere?

Adolescentul care mi-a dat-o are un proiect la scoala si vrem sa ducem mai departe aceasta ceremonie a panglicilor albastre, sa vedem cum afecteaza ea oamenii.”

In acea seara, seful a venit acasa si s-a asezat impreuna cu fiul sau de 14 ani.

A spus: “Cel mai incredibil lucru mi s-a intamplat astazi.”

“Eram in biroul meu si unul dintre angajatii mei a intrat si mi-a zis ca ma admira si mi-a dat o panglica albastra pentru ca sunt un geniu creativ. Imagineaza-ti! El crede ca sunt un geniu creativ! Apoi mi-a pus in piept o panglica albastra pe care scrie Cine sunt eu conteaza (face diferenta)! “Mi-a dat o alta panglica si mi-a cerut sa gasesc pe altcineva pe care il apreciez. In timp ce ma intorceam acasa, am inceput sa ma gandesc pe cine as putea aprecia si cui as putea oferi aceasta panglica si m-am gandit la tine. Vreau sa stii ca te apreciez pe tine. Zilele mele sunt confuze si cand vin acasa nu prea iti dau atentie. Tip la tine pentru ca nu iei note suficient de bune la scoala si pentru dormitorul tau dezordonat. In seara asta, am vrut doar sa ma asez aici si, ei bine, doar sa te fac sa stii ca tu chiar contezi pentru mine. Alaturi de mama ta, tu esti cea mai importanta persoana din viata mea. Esti un pusti minunat si te iubesc!”

Emotionat, baiatul a izbucnit in hohote de plans si nu se mai putea opri. Intregul corp ii tremura.

S-a uitat la tatal sau si i-a zis printre lacrimi: “Tata, asta-seara, mai devreme, stateam in camera mea si am scris o scrisoare pentru tine si mama, explicandu-va de ce a trebuit sa imi iau viata si va rugam sa ma iertati. Aveam de gand sa ma sinucid in noaptea asta, dupa ce voi veti fi adormit. Chiar am crezut ca nu iti pasa deloc, de nimic. Scrisoarea e sus. Nu cred ca voi mai avea nevoie de ea.”

Tatal sau a urcat in camera baiatului si a gasit o scrisoare sincera plina de suferinta si durere.

. Seful s-a intors la lucru un om schimbat. Nu mai era un morocanos si s-a asigurat ca toti angajatii lui afla ca intr-adevar conteaza (fac diferenta).

Directorul junior a ajutat multi alti oameni in planificarea carierei, unul fiind chiar fiul sefului sau si nu a uitat sa le spuna ca fac diferenta in viata lui. In plus, tanarul si colegii sai de clasa au invatat o lectie valoroasa:

“Cine esti CHIAR conteaza (face diferenta).”

 

Cine mai susţine campania??